• facebook
  • instagram
  • linkedin
  • twitter

Problema cu perlele la BAC

Ieri a fost prima probă scrisă la BAC și, acum, cu doar 24 de ore mai târziu, PRO TV prezintă la știri care sunt primele perle.

Problema e că perlele alea nu există și sunt, poate, cea mai mare găselniță jurnalistică de când a devenit subiect de știre faptul că trebuie să-ți dovedești competențele ca să iei o diplomă. perle-la-bac

Perlele alea nu există pentru că nu se apucă nimeni de corectat în mai puțin de 24 de ore, conform procedurii descrise pe site-ul Ministerului. Teoretic, iată cam ce se întâmplă acum cu lucrările:

Art.66 – (1) Pe măsură ce se încheie susţinerea probelor scrise, toate lucrările scrise se transportă şi se predau, de către preşedinte, însoţit de vicepreşedinte, de secretar sau de un membru al comisiei centrului de examen, pe bază de proces-verbal, preşedintelui şi vicepreşedintelui din centrul zonal de evaluare

Art.67 – (1) Preşedintele şi vicepreşedintele din centrul zonal de evaluare primesc, pe bază de proces-verbal, lucrările scrise aduse de la fiecare centru de examen arondat, spre a fi evaluate.  

(2) Toate lucrările primite în centrul zonal de evaluare la aceeaşi disciplină, din cadrul aceleiaşi probe de examen, având acelaşi tip de subiect, sunt amestecate de către preşedintele şi vicepreşedintele comisiei, apoi sunt grupate în pachete şi numerotate de la 1 la n. De regulă, pachetele cuprind câte 100 de lucrări. Pachetele de lucrări se introduc în dosare/plicuri, după ce pe fiecare lucrare s-a scris şi numărul de ordine al dosarului/plicului.

(3) Dosarele cu lucrările numerotate sunt predate de preşedinte sau de vicepreşedinte, cu proces-verbal de predare-primire, profesorilor evaluatori desemnaţi de preşedinte. Procesul-verbal conţine data, ora, numele persoanelor care predau/preiau lucrări, disciplina de examen, numărul lucrărilor predate/preluate şi numerele de ordine ale acestora.

Deci procesul de a culege perlele implică, probabil, una din următoarele:

– cineva din comisie citește lucrările și notează undeva perlele,, în timp ce ar trebui să le pună în dosare

– cineva din centrul zonal face copii ale lucrărilor

– cineva din exterior intră noaptea în comisie, înarmat cu o lanternă și un cuțit de tăiat plicuri, și se chinuie să nu râdă zgomotos în timp ce face poze cu telefonul la lucrări

Sunt, probabil, și alte scenarii, dar cam toate implică faptul că, în mod clar, cineva nu-și îndeplinește aceste atribuții:

Art.17 Comisia de bacalaureat din centrul zonal de evaluare are următoarele atribuţii:
(1) primeşte, în zilele în care se susţin probe scrise, cu proces-verbal semnat de preşedinte şi de vicepreşedinte/secretar/un membru, lucrările scrise aduse de delegaţii de la fiecare centru de examen arondat, spre a fi evaluate;
(2) asigură securitatea şi integritatea lucrărilor scrise, pe perioada în care acestea se află în centrul zonal de evaluare;

Aceeași metodologie spune clar și că:

Încălcarea normelor prezentei metodologii constituie abatere disciplinară. Personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, precum şi cel de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământ, implicat în desfăşurarea examenului de bacalaureat răspund disciplinar pentru încălcarea îndatoririlor care le revin, precum şi pentru încălcarea normelor de comportare, prin care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului instituţiei.

Mai mult,

Cadrele didactice care, în perioada examenului, comit fapte cu caracter infracţional, respectiv furnizarea soluţiilor problemelor, înlocuiri de lucrări, falsificări de lucrări etc., care permit sau favorizează fraudarea examenului sau care au manifestări care atestă neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor ce le revinsunt sancţionate în conformitate cu prevederile prezentei metodologii sau ale Codului penal. În astfel de cazuri, Comisia Naţională de Bacalaureat sau, după caz, comisia de bacalaureat judeţeană/a municipiului Bucureşti va sesiza în scris organele de cercetare penală.

Toată lumea știe că profesorii n-au salarii fenomenale, dar nu cred că riscă vreunul câțiva ani de închisoare pentru a face lumea de pe net să râdă de cât de varză-i noua generație și implicit de cât de rău a ajuns învățământul; nici măcar pentru vreo șpagă generoasă, c-ar fi înjositor; – nu mai înjositor, desigur, ca a fi un jurnalist care probabil a terminat o facultate și care se chinuie, pentru un pic de rating, să inventeze dovezi de prostie pe care să le atribuie unor puștani.

Într-o societate normală, Ministerul Educației ar cam trebui să dea în judecată toate publicațiile care anunță perle măcar pentru calomnie (sau complicitate la abuz& furt, care-ar fi și mai interesant, că teoretic se documentează din 3 surse), iar toți care citesc perlele și râd de cât de proastă-i noua generație să mai treacă pe la școală și ei în loc să se uite la TV.

mai trist e că noi, ceilalți, tolerăm chestia asta în continuare, de parcă n-am avea oricând alte subiecte de divertisment ieftin, mai puțin muncite ca perlele la bac.

Clip to Evernote

gone digital

22 Comments

  1. Alexandru Negrea | Realitate cu perlele de la BAC · 01/07/2014

    […] la știri. Le avea notate într-un canețel, la fiecare semafor îmi citea câte una. I-am zis că-s inventate, că în fiecare an presa inventează aceste glume jenante ca să mai prindă niște audiență, […]

  2. vali · 01/07/2014

    cât de convinsă ești de ceea ce spui?

  3. ligia · 01/07/2014

    🙂 destul de. oricun ai da-o, e abuz

  4. Goldy · 01/07/2014

    azi o sa aveti cel mai mare trafic de cand exista blogul acestea. :)) PS: la cat de praf e invatamantul, nici de glumit nu-i cazul.

  5. Claudiu Nicorici · 01/07/2014

    Nu inteleg de ce esti asa revoltata de acest “divertisment ieftin”. Nu-i nasol sa razi de prostia altora, atata timp cat si-au facut-o cu mana lor.

  6. CosminP · 01/07/2014

    Si de atatia ani nu s-a prins nimeni?

  7. Morom3t3 · 02/07/2014

    Zoso nu are nimic in comun cu scoala. 😉

  8. ligia · 02/07/2014

    @ Goldy: fix pentru trafic am facut-o :))
    Invatamantul e la fel de praf/ok ca orice alt domeniu, de aici sau din alta parte. Daca vrei sa faci ceva, te descurci in conditiile date. Tot in Romania am facut si eu scoala si mi-a fost bine.
    N-as da vina pe invatamant, cat as da pe oameni care nu-si dau silinta

    @ Claudiu ca vad oameni pe care ii credeam oarecum isteti care se amuza la chestii de-astea

    @ Cosmin ba s-au prins multi, nu e ca si cum fac eu lumina azi. Eviti genul asta de continut pana cand te enervezi ca-l tot vezi cum te agaseaza din toata partile si la un moment dat scrii pe blog despre asta, presupun

    @Moromete – hai sa lasam atacurile la persoana pentru alte locuri 🙂

  9. Cosmi · 02/07/2014

    Ai fi bună de fact-checker pe factual.ro 🙂

  10. Adevăr sau provocare – perlele de la BAC « Ştii să scrii? · 02/07/2014

    […] am văzut distribuit de foarte multe ori articolul acesta. Pe scurt, spune că perlele de la BAC împrăștiate prin media nu ar fi reale și găsiți acolo […]

  11. Perlele la Bac sunt reale sau inventate? · 02/07/2014

    […] de la Bac sunt reale sau inventate? Părerile sunt împărțite. (părerea1 | […]

  12. Costel · 02/07/2014

    @CosminP
    Ba da, s-a prins dar chestia e ca Arhi si cu Zoso vor sa o promoveze pe tipa asta cu blogul asta.

  13. Fără foc nu iese fum - Perle Bac 2014 · 02/07/2014

    […] despre inventarea perlelor de la BAC, citiți opinii pro la mai sus menționatul Alex Negrea și Ligia Adam, dar și contra la Zoso și Arhi, apoi formați-vă singuri […]

  14. ana · 02/07/2014

    Niciunul din articolele prezentate de tine nu exclude explicit pisibilitatea de corectare in 24 de ore a lucrarilor.. si ca fapt concret .. iti pot spune ca cel putin la matematica.. lucrarile sunt corectate in ziua probei.. de cele mai multe ori fara sa fie nevoie si de o a doua zi de corectare. De unde stiu asta.. nasa mea e profesor de matematica si mi-a povestit. E posibil ca la romana sau alte materii umaniste corectarea sa dureze mai multe zile. Nu pot sa fac nicio afirmatie referitoare la veridicitatea perlelelor…dar iti pot spune sigur ca te inseli in privinta corectatului in 24 de ore.. sa le strangi si sa le duci la centru unde apoi sa le imparti in teancuri de 100 nu e o filisofie adanca care sa dureze toata ziua.

  15. Adrian · 03/07/2014

    Sunt doar perlele de acum 2,3,x ani 🙂
    La anul baga la stiri perlele din 2014, etc.

  16. ligia · 03/07/2014

    @ana
    n-am spus ca exclud complet posibilitatea de corectare a lucrarilor in 24h. Am spus ca e putin probabil, iar daca intr-adevar perlele sunt pe bune, profii care le fac publice comit un abuz. Si ca mai degraba ii banuiesc de abuz pe jurnalisti, nu pe profesori.

    Daca vrei, perlele adevarate de la Bac ar trebui sa apara dupa afisarea rezultatelor oficiale, la toate materiile;

    @Adrian
    sau asa 🙂

  17. ana · 03/07/2014

    @ligia
    Atunci ar trebui sa mai citesti odata inceputul postului tau in care spui explicit ..”Perlele alea nu există pentru că nu se apucă nimeni de corectat în mai puțin de 24 de ore, conform procedurii descrise pe site-ul Ministerului. ” … ceea ce e fals, si nici din fragmentele de metodologie prezentate de tine nu reiese asta.
    cat despre problema veridicitatii.. aici nu am date asa ca nu ma pot pronunta. Posibil sa fie undeva la mijloc .. “50% canta, 50% sunt bodyguarzi” .. ca unele parca sunt prea de tot.

  18. ligia · 03/07/2014

    eu nu inteleg ce combati tu: ca din fragmentele de metologie nu reiese ca profii nu se apuca de corectat in primele 24 de ore? Ca la partea cu veridicitatea lor vad ca esti de acord

    din metodologie eu am scos doar:
    – partea care arata ce se intampla cu lucrarile in prima faza (de unde se vede ca e putin probabil sa se apuce de corectat in primele 24 de ore si sa faca si selectie si sa le trimita si presei)
    – partea care arata ca profii care fac publice perlele sunt pasibili de pedeapsa penala

    Am si zis ca unul din scenarii ar fi ca cineva din comisie sa le noteze.
    Deci n-am exclus posibilitatea ca perlele sa fie date de profi, ci am spus ca e mult mai probabil ca ele sa fie inventate de presa, in timp asa scurt.

    Si ca oricum ar fi, inventate sau reale, sunt un abuz (al profilor si/sau al presei) si ca oricum ai da-o nu au valoare de adevar si-s false in sensul ca nu ar trebui sa existe public.

  19. alin · 12/07/2014

    Faza-i ca astia de 18 ani CHIAR SUNT ATAT DE PROSTI pe cat o insinueaza acele perle, ba chiar si mai si…mai ales fetele…

  20. adrian · 16/07/2014

    perlele de la Bac a devenit un brand in Romania 🙂

  21. Diana · 07/08/2014

    E foarte amuzantă faza cu lanterna, noaptea și cuțitul :))
    Cred că prin unele părți lucrările încep a fi corectate și în acele 24 de ore, dar nu sunt foarte sigură de asta.
    O spun având ca reper simulările. Acolo a doua zi, dimineața, profesorii de română se prezintă cu foaia cuperle și își fac elevii din clase mai mici să râdă. Niciodată nu mi-a plăcut chestia asta…

Leave a reply

 

css.php